Cine e ?

Termenul de persoană vine din latinescul persona, care ar deriva din grecescul prosopon care a însemnat, pe rând, în teatrul grec din Antichitate, masca actorului, rolul acestuia, actorul însuşi, pentru ca, ieşind din incinta teatrului, să se generalizeze asupra omului. Procesul similar s-a petrecut şi cu trecerea de la vechiul cuvânt rusesc licina la cuvântul licinosti, personalitate. Unii filologi derivă termenul de persoană din denumirea phersu, înscrisă sub o figură mascată din mormintele etrusce. Se crede că numele ar aparţine unui zeu subteran, înrudit, dacă nu chiar identic, cu Persephona sau Persus. Teatrul roman a preluat masca teatrală de la etrusci. Astfel, primul sens al cuvântului persoană a fost acela de mască, de „costumaţie”, prin care actorii teatrului antic întruchipau sau simbolizau pe cineva de pe scenă. Al doilea sens, obţinut prin extensiune, se referă la rolul social îndeplinit de cineva în teatru sau în viaţă, la funcţiile şi obligaţiile sociale pe care cineva şi le asumă (exteriorizarea, manifestarea publică a persoanei). Un al treilea sens vizează chiar actorul însuşi, care joacă rolul (individualitatea corporală şi psihică a celui care îndeplineşte rolul). Un al patrulea sens adaugă conceptului de persoană un atribut valoric, referindu-se la calitatea de a fi om, la rangul (statutul) său social. Dintre cele patru semnificaţii (accepţiuni), o pondere mai mare au dobândit-o persoana ca rol social şi exprimând o valoare. Observăm cum, sub aspect filosofic şi psihologic, noţiunea de persoană a evoluat spre cea de personalitate, fiind utilizată pentru a desemna fiinţa liberă, raţională, conştientă, creatoare de valori şi responsabilă de acţiunile sale. Pentru explicarea persoanei s-au făcut mai întâi unele referiri la dreptul civil, deoarece acesta îşi are ca obiect principal de preocupare însăşi persoana umană. În al doilea rând, explicarea persoanei apare la unii gânditori antici şi medievali. Apoi, s-au făcut referiri la literatura epică şi dramatică, deoarece aceasta exprima în mod manifest viaţa concretă a persoanei. Abia ulterior s-a trecut la interpretarea psihologică a persoanei.

Deşi persoana constituie obiectul preferat al disciplinelor care, direct sau indirect, abordează problematica umană, prin conţinutul său aparţine, în primul rând psihologiei.

• Este o entitate psihosocială, la nivelul ei realizându-se interacţiunea dinamică dintre individual şi social, dintre procesele psihice care stau la baza elaborării conduitelor şi procesele psihosociale care

condiţionează forma şi conţinutul acestora. Este determinată sociocultural (statut, etnie, religie etc.), constituindu-se doar prin interacţiunea omului cu mediul sociocultural.

• Desemnează sistemul de însuşiri, relaţii şi calităţi psihosociale care dau identitate socială individului. Persoana vizează fiinţa concretă cu o identitate socială determinată (nume, familie, loc şi dată de naştere, statut social etc.) şi având o anumită poziţie în cadrul sistemului social, cu

anumite drepturi şi obligaţii de care este conştientă.

• Desemnează o individualitate conştientă de sine şi recunoscută de ceilalţi. Este clar că nu există conştiinţă de sine fără sistem de relaţii sociale; nu este posibilă o conştiinţă fără conştientizarea rolului social, a poziţiei individului în contextul relaţiilor sociale. De aceea, abordarea personalităţii

nu este posibilă fără a avea în vedere persoana, fără raportarea acesteia la relaţiile sociale din care se naşte şi în care se dezvoltă.

• Este corespondentul în plan social al individului din planul biologic.

• În timp ce individualitatea vizează caracteristicile care diferenţiază un individ de altul, persoana nu poate fi înţeleasă decât în relaţie, atributele ei specifice fiind date de interacţiunea cu mediul social.

• Orice persoană matură, normal dezvoltată, este purtătoare a unui nucleu al individualităţii sale şi se realizează ca personalitate.

• Este o noţiune aplicabilă doar omului, dar nu în întregime: copilul mic este doar un candidat la dobândirea persoanei, iar în cazurile patologice, când psihicul adultului se destructurează, rămâne doar atributul de individ; de asemenea, semnificaţia peiorativă de „individ” exprimă intenţia de a sublinia degradarea socială şi morală a persoanei devenită simplă fiinţă biologică.

Follow @2iteromania